Incertitudine în fruntea mult disputatei Camere Agricole Judeţene (CAJ). Deşi săptămîna trecută plenul Consiliului Judeţean a hotărît să îi prelungească mandatul de interimar liberalului Gheorghe Dănilă (foto jos), acesta nu posedă nici un act care să îi permită ocuparea în continuare a funcţiei.
Şedinţa CJ avut loc joi 28 octombrie, dată la care acestuia îi expira numirea pe post. În ciuda hotărîrii adoptate de consilierii judeţeni, el nu a primit nici o înştiinţare oficială privitoare la funcţia de director executiv al CJ.
„Pînă în momentul faţă de nu am primit altceva privitor la postul de director”, ne-a declarat luni după-amiază
Gheorghe Dănilă. Cu toate acestea, el a continuat să semneze acte atît vineri, cît şi la începutul acestei săptămîni, în baza hotărîrii CJ. El a fost nevoit să facă acest lucru în pofida lipsei unui act oficial de la CJ şi pentru că instituţia nu mai are nici director adjunct.
Instituţia nu are nici director adjunct
Social-democratului Constantin Enacache i s-a terminat mandatul concomitent cu cel al şefului executiv. Conform legii, numirea unei persoane pe funcţia de director adjunct este apanajul directorului executiv, însă cum acesta nu a primit deocamdată vreun document de la CJ, nu poate face acest lucru.
„Urmează să primesc eu hîrtia şi apoi să îi fac prelungirea d-lui”, ne-a mai spus
Dănilă. Neoficial, întîrzierea trimiterii unui document neoficial ar putea fi legată de o intenţie a Prefecturii de a ataca în contencios administrativ hotărîrea prin care Gheorghe Dănilă a fost desemnat din nou director executiv la CAJ, după ce democrat-liberalii l-au susţinut, ca şi în luna ianuarie, pe Petru Miriţă.