Acuzele care i-au fost aduse de şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor par să îl lase rece pe fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Gheorghe Ciubatoru susţine că Alexandru Zarug vorbeşte în totală necunoştinţă de cauză, mai ales prin prisma faptului că, potrivit acestuia, actualul şef al instituţiei locale, nu prea îşi cunoaşte atribuţiunile de serviciu.
"Eu am făcut ceva pentru consumatori, dar el ce a făcut?”
„Cum să răspund eu la un om care nu a lucrat niciodată în viaţa lui şi a dus mapa toată viaţa lui? El care i-a cărat mapa lui Macaleţi toată viaţa lui, ce pot să îi răspund la omul ăsta? El în afară de asta nu a făcut nimic în viaţa lui. Eu am făcut legi în ţara asta în favoarea consumatorilor, am fost primul român din afara sistemului bancar care a propus o lege de reglementare pentru bănci, care acum s-a propus şi la nivelul Uniunii Europene. Eu am reglementat piaţa cărnii în România, am făcut legi privind combaterea traficului comercial incorect, eu am făcut ceva pentru consumatori, dar el ce a făcut?”, susţine Gheorghe Ciubotaru, fost vicepreşedinte ANPC.
Mai mult, Gheorghe Ciubotaru susţine că, prin regionalizarea fostelor oficii judeţene pentru protecţia consumatorilor s-a reuşit o îmbunătăţire a acestui sector de activitate şi mai ales o economie cu personalul.
"Vă mai spun o dată, habar nu are"
„Habar nu are ce vorbeşte, deci prin înfiinţarea regionalelor, am creat posturi pentru 12 persoane juridice la nivel naţional, în loc de 42, au dispărut doar 42 de contabili şi în locul lor au apărut 12 economişti. Deci, numărul de posturi respective s-au transformat în inspectori şi au preluat oameni care să se ocupe de protecţia consumatorilor, deci acesta este marele avantaj al restructării al ANPC-ului. Acum el nu este director, el este director adjunct şi are un salariu echivalent cu al unui şef de serviciu, deci dintr-un director care avea un salariu foarte mare el este doar şef de serviciu. Acum nu mai sunt 42 de directori, sunt doar 12 directori, deci faceţi un calcul cam cît s-a economisit şi aici, să vedem care e mincinosul şi care e cel care a făcut economie”, a mai declarat Gheorghe Ciubotaru.
Nu în ultimul rînd, Gheorghe Ciubotaru a ţinut să îi sugereze lui Alexandru Zarug să citească legislaţia în vigoare mai cu atenţie, înainte în a se lansa în declaraţii oficiale.”El dacă ar fi citit legislaţia în vigoare ar fi văzut, că are obligativitatea de a a sigura sprijin asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor din punct de vedere al infrastructurii, el este obligat să facă asta, dar vă mai spun o dată, habar nu are”, a încheiat Gheorghe Ciubotaru.
Acesta conduce în prezent Asociaţia Consumatorilor Europeni din România.
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024