Gheorghe Ciubotaru nu este însă îngrijorat şi crede că firma pe care o conduce îşi va îndeplini obligaţia contractuală de a finaliza lucrările anul viitor. Aceasta deoarece s-a lucrat mult la partea mai puţin vizibilă şi anume la realizarea echipamentelor şi la clarificările tehnice.
„Lucrăm asupra unor detalii tehnice astfel încât ceea ce facem acolo să fie la un nivel de calitate corespunzător, nici pe departe la altceva. Cel mai important este să ajungem cu proiectele tehnice la final, că din acel moment lucrurile curg, e totul simplu”, a afirmat
Gheorghe Ciubotaru.
Acesta a dat asigurări că în 2014 vor exista câteva obiective recepţionate, subliniind că este un deziderat comun al companiei şi al primarului Ovidiu Portariuc de a fi terminat măcar un ştrand în acest an.
[[banner]]
„Noiembrie face parte tot din anul ăsta. Şi decembrie face parte”, a spus totuşi
Gheorghe Ciubotaru, care a adăugat că este posibilă terminarea măcar a unui bazin în acest an.
„Sunt mai multe lucruri pe care noi ni le-am propus. Dorinţa mea este să finalizăm cât mai mult anul ăsta, dar între dorinţă şi posibilităţile de implementare sunt nişte obstacole. Banii nu cred că în momentul de faţă reprezintă lucrul asupra căruia ne concentrăm, nici pe departe, ne concentrăm asupra celor mai bune soluţii tehnice ca acolo să putem implementa un proiect de calitate”, a concluzionat
preşedintele CA de la Electroalfa. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
FOTOGALERIE Primarul optimist : Primele bazine cred că la anul vor fi funcţionale