Credeați că doar perșii, egiptenii sau grecii se pot lăuda cu civilizații antice și lumi spectaculoase? Ei bine, și noi avem așezări românești preistorice aparținând unor culturi vechi de mii de ani, mai vechi chiar și decât unele civilizații din vestită Mesopotamie și din nordul Africii
Xplorio.ro a trecut în revistă cinci asezări românești mai vechi decât piramidele egiptene, iar prima dintre acestea face referire la comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani.
Toată Moldova este plină de urmele civilizației Cucuteni. Vorbim despre o cultură care-și are începuturile pe la 5.500 i.e.n., adică cu 2.000 de ani înainte de construirea primelor piramide egiptene și cu 3.500 de ani înainte de patriarhii din Biblie. E o cultură care a dăinuit timp de peste 2.700 de ani și care a lăsat în urmă ei obiecte uluitoare de artă ceramică, dar și mărturii ale unei filosofii de viață atemporale.
De exemplu, pe teritorul comunei Vârfu Câmpului din Botoșani, în punctul numit “La Temelii” (Ionăşeni), s-au găsit numeroase fragmente ceramice de culoare neagră, brună sau gălbuie cu lustru și incizii specifice, iar astfel de descoperiri abundă pe tot teritoriul Moldovei, pentru că civilizația care le-a lăsat în urmă se întindea până hăt, departe, în stepele Ucrainei.
Dacă va aflați în zonă, atunci gândiți-va la frumusețea culturii care a populat-o și dați o fugă până la Iași, pentru a vedea muzeul civilizației Cucuteni.
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024