Întruniţi marţi dimineaţă în şedinţă „de îndată”, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 1,67 milioane de lei localităţilor afectate de inundaţiile din săptămîna precedentă. Banii vor ajunge la municipiul Dorohoi, oraşele Săveni şi Flămînzi şi la 20 de comune. Sumele alocate variază de la 20.000 de lei la 500.000 de lei şi vor putea fi utilizate la lucrări de infrastructură sau la instituţii publice, însă nu şi pentru casele sinistraţilor. Consilierii au aprobat în unanimitate proiectul, nu însă înainte de a-şi exprima unele puncte de vedere. Unul dintre aleşi exprimat nemulţumirea faţă de gradul redus de implicare al un or primari şi consilieri locali. „Să se mai decomalteze un şanţ, un pîrîu, că altfel ne vom confrunta în continuare cu problema asta, vom termina mandatul şi vom rămîne că măcar nu am spus problema asta. Sunt cîte 200-300 de oameni care primesc ajutor social şi nu au un şanţ curăţat”, a afirmat Eugen Niţură.
"Dacă ne repartizăm nouă sume nu e în regulă"
Totodată, Dumitru Codreanu a cerut alocarea de fonduri către Căminul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Dorohoi, care aparţine, iar Mihai Axinte a solicitat repartizarea unor bani pentru un pod de la Dersca. Preşedintele CJ a explicat însă că obiectivele în cauză aparţin CJ, iar scopul proiectului este de a ajuta primăriile şi nu unităţile subordonate Consiliului Judeţean. „Noi vrem să ajutăm pe alţii, dacă ne repartizăm nouă sume nu e în regulă”, a declarat Mihai Ţâbuleac. CJ se va mai întruni o dată în şedinţă vineri, însă atunci va fi abordată tema preluării spitalelor de interes judeţean.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024