În afara indemnizaţiilor membrilor ATOP şi a validării înlocuitoarei lui Mihai Ţâbuleac, consilierii judeţeni vor dezbate în şedinţa de mâine şi un proiect de hotărâre privind angajarea unor avocaţi. Aceştia ar urma să reprezinte Consiliul Judeţean în procesele pe care le are pe linia OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor naţionale publice aferente acestora.
Instituţiei i-au fost aplicate corecţii financiare de 10,7 milioane de lei, ceea ce înseamnă că are trebui să înapoieze această sumă finanţatorilor. Pentru a nu se ajunge într-o asemenea situaţie s-au deschis acţiuni în instanţă, însă direcţia juridică din aparatul propriu al CJ nu ar avea psoibilitatea unei reprezentări eficiente deoarece are deja pe rol 1.242 de procese.
“Cheltuielile reprezentând plata onorariu avocat se suportă din bugetul judeţului, împuternicirea urmând a fi semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani”, se arată în
raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre. În acesta se precizează şi că Florin Ţurcanu va fi mandatat să aleagă apărătorul şi să semneze convenţiile de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a CJ în dosarele privind corecţiile financiare.
CITEŞTE ŞI:
Consiliul Judeţean în pragul executării silite după o „amendă” de 26 miliarde