Consiliul Judeţean are un aliat neaşteptat în procesul care se află în derulare firma Sanomed care a preluat laboratorul de analize. În acest sens, noul manager al spitalului, Ovidiu Mimor ar fi solicitat o întîlnire cu reprezentanţii firmei private pentru a-şi edifica poziţia în cadrul acestei acţiuni dar şi pentru o analiză a activităţii în urma asociaţiunii.
“În cursul zilei de ieri ar fi trebuit să aibă loc o întîlnire a structurii de conducere a asociaţiunii, adică reprezentanţii spitalului şi reprezentanţii firmei private. Această şedinţă a fost convocată din iniţiativa spitalului, a noului manager şi avea ca scop solicitarea de explicaţii de la firma privată vis a vis de constatarea că aproape nici unul dintre obiectivele stabilit în contractul de asociaţiune nu s-a îndeplinit corespunzător”, a declarat
Mihai Ţâbuleac, preşedinte CJ. Din analiza activităţii firmei care a preluat laboratorul Spitalului Judeţean ar fi trebuit să rezulte temeiul pentru noua conducere, de a-şi clarifica poziţia în cadrul procesului declanşat Consiliul Judeţean. “
Din păcate şedinţa de ieri nu s-a mai ţinut, domnii de la firma privată au motivat că ei sunt în vacanţă, se relaxează şi nu au timp de şedinţe şi de clarificări. Ca o consecinţă, conducerea spitalului trebuie să îşi clarifice poziţia fără să mai aibă posibilitatea unei analize comune. Din ce mi-a spus mie, noul director al spitalului, noua poziţie a lor este să se ralieze la plîngerea depusă de CJ, de anulare a acestui contract”, a mai spus
Mihai Ţâbuleac. De altfel, joi 5 august la Curtea de Apel Suceava a avut loc primul termen al recursului formulat de CJ în procesul de Sanomed, după ce Tribunalul Botoşani a dat o hotărîre favorabilă firmei private.