Întruniţi marţi dimineaţă în şedinţă consilierii judeţeni au aprobat preluarea managementului asistenţei medicale la şase spitale din Botoşani. Este vorba de Spitalul Judeţean, Spitalul de Copii, Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, Sanatoriul Guranda şi Sanatoriul Podriga. Aleşii au insistat însă asupra datoriilor pe care le au aceste unităţi. Ele se ridică la peste 20 de milioane de lei, adică în jurul a 5 milioane de euro, iar prin legea de predarea a unităţilor medicale către autorităţile locale se precizează că Ministerul Sănătăţii plăteşte doar debitele existente la 31 martie 2010.
"Avem o problemă cu datoriile"
Practic, consilierii vor să ştie cît din suma menţionată s-a făcut după această dată, Petru Nechita dorind să se precizeze clar în protocoalele de predare-primire cuantumul exact al debitelor la finele primului trimestru. „La preluarea efectivă avem o problemă cu datoriile, iar după vom avea cu noile reglementări”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean. Mihai Ţâbuleac a făcut referire la faptul că fondul de salarii trebuie diminuat cu 25%, iar paturile trebuie să scadă aşa cum a hotărît Ministerul Sănătăţii. În final proiectul de preluare a managementului a fost adoptat fără precizarea cerută de Nechita pe motiv că formatul documentului de predare-primire este prevăzut în lege şi nu poate fi modificat.
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile