Economia la finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost făcută în urma licitației.
Consiliul Județean Botoșani întreprinde demersuri prin care suma economisită să nu fie returnată, ci utilizată pentru achiziția unui surplus de noi microbuze electrice.
„În urma licitației a rezultat o economie de aproximativ 2 milioane de euro. Am solicitat deja Ministerului Educației să ne permită să folosim acești bani pentru achiziționarea a altor nouă sau zece de microbuze electrice. Și de asemenea am solicitat deja Ministerului Educației să prelungească termenul de implementare a contractului prin PNRR până în septembrie 2025 astfel încât noi să putem demara o nouă procedură de achiziție, să nu pierdem acești bani”
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Alte 18 microbuze ar urma să fie cumpărate printr-un proiect depus la Administrația Fondului de Mediu (AFM).
„De această dată vorbim de microbuze școlare hibrid. Administrația Fondului de Mediu este practic pe ultima sută de metri în ceea ce privește evaluarea proiectelor pe care noi le-am depus și sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să semnăm și contractul de finanțare.”
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
De altfel, primarii care se regăsesc în categoria primilor beneficiari s-au arătat solidari cu colegii din județ care vor beneficia de microbuze școlare electrice în celelalte etape.
„Bineînțeles ca să fim solidari cu colegii noștri, sperăm să reușiți realocarea celor 2 milioane de euro și implementarea celorlalte proiecte pentru a beneficia toți colegii de aceste microbuze atât de benefice în mediul rural”,
Sorin Gîngă, primarul comunei Văculești
Două microbuze vor ajunge la cele două unități de învățământ aflate în subordinea Consiliului Județean, respectiv Școala Specială „Sfântul Stelian” Botoșani și Școala Specială „Ion Pillat” Dorohoi.
S-au stabilit și celelalte localități care vor beneficia de aceste microbuze hibrid. Este vorba despre Darabani, Săveni, Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești.
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024