Într-un an şi jumătate Botoşani va avea o nouă groapă de gunoi. După şedinţa de lansare a proiectului de construcţie a unui nou depozit, la Stăuceni, pe 25 octombrie este programată predarea amplasamentului pentru demararea propriu-zisă a lucrărilor.
Acestea sunt efectuate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu în cadrul unui proiect accesat de Consiliul Judeţean. Crearea unui nou depozit pentru deşeuri în judeţ se ridică la circa 12 milioane de euro, fără TVA şi va avea o suprafaţă totală de circa 20 de hectare.
„Se va pune la punct un nou depozit conform cu cerinţele UE, care va dispune inclusiv de o staţie de selectare a ambalajelor şi toate cele necesare ca deşeurile să fie colectate şi selectate în condiţii mult mai bune decât cele de acum”, a declarat
Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Lucrările sunt efectuate de o asociere între Hidroconstrucţia – Electroalfa şi Argip Piteşti şi sunt programate să se finalizeze în 18 luni. Municipalitatea botoşăneană trebuie să închidă groapa de gunoi de la Rediu, prima etapă fiind necesar a fi îndeplinită până în vara anului viitor.
(S.B.)