Reprezentanții Consiliului Județean au emis redacției un drept la replică vis a vis de comunicatul de presă transmis de Partidul Ecologist Român (PER) Botoșani, pe care-l redăm mai jos:
Prin publicarea comunicatului menționat se evidențiază două aspecte: maniera neprofesionistă a compartimentului de presă al Partidului Ecologist Român de elaborare a comunicatului de presă prin includerea unor informații incorecte și alocarea unui titlu cu conotații, dacă nu politice, cel puțin nepoliticoase, care nu ar trebui să caracterizeze relația presa-administrație.
Precizăm că în cadrul proiectului investiţional ”Sistem de management integrat de gestionare al deşeurilor in judeţul Botoşani”, Consiliul Judeţean Botoşani a pus în funcţiune CMID Stăuceni începând cu data de 1 septembrie 2016, deblocând astfel problemele legate de depozitarea deşeurilor generate şi colectate în întreg judeţul Botoşani.
De asemenea, împreună cu ADI Eco Proces Botoşani va pune în funcţiune, în cel mai scurt timp, sistemul zonal de colectare, prin desemnarea operatorilor de salubrizare pentru colectare zonală, după soluţionarea contestaţiilor.
În ceea ce priveşte posibilitatea de reducere a taxei speciale de salubrizare, în egală măsura, un rol important îl joacă pe lângă tandemul autorităţile publice locale - operator de salubrizare şi utilizatorii serviciului de salubrizare, care au obligaţia de a asigura, în mod real, toate condiţiile pivind colectarea separată a deşeurilor pe minim 3 fracţii reciclabile, în vederea reducerii cantităţilor de deşeuri depozitate .
În comunicat se atribuie, în mod eronat, Consiliului Județean Botoşani responsabilităţi în domeniul gestionării activităţilor specifice serviciului de salubrizare, care nu îi aparţin din punct de vedere legal.
Mai mult, taxa de depozit a fost introdusă de către Agenţia Fondului de Mediu, prin OUG 196/2010, şi aplicată în baza aprobării normelor metodologice din 28.12.2016, iar în prezent, constituie o problemă delicată la nivel naţional şi face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, aflată în dezbatere publică.
Referitor la afirmaţia: ”Gestiunea defectuoasă a deşeurilor in judeţul Botoşani va fi suportată de fiecare cetăţean, astfel, pentru fiecare tonă de deşeuri înaintată spre depozitare plătim în acest an în plus o taxa de 80 lei iar începând cu anul 2018 o taxa de 120 lei/tona” , subliniem faptul că devierea unor cantităţi de deşeuri de la depozitare nu poate fi influențată, în mod direct de către autoritatea publică judeţeană, ci de entităţile de la nivel local, responsabile cu organizarea şi administrarea activităţii de colectare separată a deşeurilor.
IATĂ COMUNICATUL PER:
Declarația zilei 20 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei au început să fie încărcate
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Botoșăneanul care a ajuns în presa internațională datorită faptelor sale
Diana Arici
Nov 19, 2024