În cadrul unei conferințe de presă organizată la Stațiunea Popăuți, directorul Ionică Nechifor, dar și vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Costel Șoptică, s-au arătat dezamăgiți de faptul că reprezentanții Consiliului Județean nu ar sprijini târgul organizat pe 1 mai.
Ionică Nechifor a precizat că inițial președintele CJ și-a arătat toată disponibilitatea, însă ar fi apărut neînțelegeri în ceea ce privește instituțiile din subordine.
„Am avut în câteva rânduri discuții cu dna președinte, a avut disponibilitate, însă se pare că ceilalți din subordinea domniei sale au tratat cu superficialitate acest eveniment și, ca atare, în rândul organizatorilor am considerat că pentru o contribuție minoră nu merită să angrenăm Consiliul Județean într-un asemenea eveniment care de fapt nu ne sprijină cu nimic”,
Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți.
Mult mai ferm a fost parlamentarul.
„Dl Nechifor a fost foarte elegant, eu nu am să fiu ca dlui, pentru că pe invitație până ieri apărea și Consiliul Județean. Deși suntem în coaliție, mă declar total dezamăgit de atitudinea pe care a avut-o Consiliul Județean în frunte cu dna președinte și anume de a nu se implica. Ca urmare a ceea ce s-a întâmplat am să cer și eu o execuție bugetară a ceea ce se întâmplă la Rapsozii Botoșanilor, ceea se întâmplă la Centrul de Creație și ce se întâmplă la Școala Populară de Artă.
Nu mi se pare normal pentru ca pentru prima dată la un târg de asemenea anvergură Consiliul Județean să nu participe sau nu mi se pare normal să pună Consiliul Județean sau instituțiile din sub Consiliul Județean condiții financiare pe care organizatorii să nu le poată îndeplini. Nu promovăm nici pe Șoptică, nici pe Federovici, un astfel de târg promovează Botoșaniul”,
Costel Șoptică, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.
De partea cealaltă, Doina Federovici a susținut că și-a arătat toată disponibilitatea de a sprijini acest târg cu tradiție de la nivelul județului.
„Noi ne-am exprimat toată disponibilitatea și am spus că venim cu instituțiile din subordine în limita și cadrul legal pe care îl avem la dispoziție. Nu am refuzat nicio secundă parteneriatul pe care și l-a dorit dumnealor. Noi întâlnirea am avut-o la Consiliul Județean, la întâlnire au participat dl Nechifor, cele trei instituții din subordine, respectiv Centrul de Creație, Școala Populară de Artă, Rapsozii Botoșanilor am spus clar cu ce putem noi să ne implicăm”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Șefa de la Județ a arătat că instituțiile din subordine ar fi prestat gratuit.
„Noi, prin Consiliul Județean, aprobăm prin hotărâre tarifele pentru Rapsozii Botoșanilor când merg undeva și țin un concert. De această dată am spus că, dacă noi venim cu un parteneriat, prin hotărâre de Consiliu Județean, putem să acordăm acest spectacol gratuit, dar trebuie să trecem prin Consiliul Județean.”
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Doar că, de exemplu, pe Ionică Nechifor l-ar fi deranjat faptul că Rapsozii Botoșanilor nu vor concerta în formulă completă.
Partenerii evenimentului sunt Prefectura Botoșani, instituțiile din agricultură, Primăria Răchiți și compania RVG.
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024