Pentru anul școlar viitor, Ministerul Educației și Cercetării Naționale a stabilit că învățământul primar este forma din clasa pregătitoare și clasele I – IV.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani precizează că principala noutate adusă de propunerea de act normativ este că niciun copil nu va mai putea fi înscris în clasa I fără să fi urmat clasa pregătitoare mai întâi. În anii şcolari anteriori, autorităţile permiteau, prin excepţie, şi înscrierea copiilor direct în clasa I.
”Noutatea în acest an este că elevii trebuie să parcurgă neapărat clasa pregătitoare. Nu se mai pot înscrie direct în clasa 1. De altfel, a fost o perioadă de câțiva ani în care au avut această perioadă de a alege, lucru ca s-a spus că se va începe de anul trecut” – Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Proiectul privitor la înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul 2016 - 2017 se află în dezbatere publică. La Botoșani…
”Se lucrează să vedem dacă vor fi modificări la circumscripții, vom vedea în special circumscripțiile de la nivel urban, așteptăm întâi metodologia. În această perioadă se face recensământul. Așa aproximativ, avem un număr de copii atât la preșcolari cât și la învățământul primar și vă spun că nu există fluctuații majore între ceea ce am avut anul acesta școlar și ce vom avea anul viitor școlar” – Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se va realiza, în perioada 29 februarie - 18 martie (în cadrul primei etape) şi în perioada 30 martie - 8 aprilie (în cadrul etapei a doua).
Iată care sunt cele mai importante date din calendarul inclus în proiectul de metodologie:
• 22 februarie: afişarea circumscripţiilor şcolare, a numărului de clase pregătitoare alocate de fiecare unitate de învăţământ, a programului de completare a cererilor de înscriere, a programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor (în cazurile în care este necesară) şi a şcolilor în care se va desfăşura aceasta;
• 24 februarie - 3 martie: organizarea unei zile a porţilor deschise în fiecare şcoală cu clase pregătitoare;
• 23 februarie - 17 martie: realizarea evaluării dezvoltării psihosomatice şi comunicarea rezultatelor;
• 29 februarie - 18 martie: completarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare (prima etapă);
• 25-26 martie: afişarea candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a copiilor neînscrişi după prima etapă;
• 30 martie - 8 aprilie: depunerea cererii de înscriere în clasa pregătitoare la şcoala de pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate (etapa a doua);
• 15 aprilie: afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare;
• 18-22 aprilie: centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor pentru copiii neînscrişi încă în şcoli.
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024