Filarmonica ”George Enescu” continuă să își diversifice programul și după ce a adus la Botoșani câțiva din cei mai importanți artiști ai României, vine în fața publicului local cu un nou concept.
Este vorba despre Festivalul Concertelor Educative, care după cum sugerează și numele este dedicat elevilor.
Evenimentul intitulat ”Clasic e fantastic” va avea loc în perioada 8 – 10 mai, iar participarea copiilor va fi gratuită, cu respectarea anumitor condiții ce vor fi anunțate ulterior.
Reprezentanții instituției Primăriei și Consiliului Local Botoșani își doresc să crească accesul la cultură și să ofere un stimulent elevilor ca să îi determine să revină cu mare plăcere în sala de concerte
”Un proiect nou destinat în mod special tinerei generații pentru a-i atrage în sălile de concert, pentru a-i determina să iubească și muzica clasică, pe lângă celelalte genuri muzicale! Dorim să permanentizăm acest proiect, să existe în fiecare an o săptămână întreagă a lunii mai plină cu numeroase concerte educative pentru cei mici și liceeni”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu”.
Directorul instituției a precizat că atât în România cât și în întreaga lume cultura nu este generatoare de profit.
”Cel mai mare și inestimabil «profit» pe care-l generează muzica clasică și în general muzica bună viitoarelor generații este o mai bună educație muzicală, rafinarea gusturilor, a personalității, precum și dezvoltarea unei note de eleganță sufletească și comportamentală aparte”,
Mirel Manea, manager Filarmonica ”George Enescu”.
Concertele educative pentru copii vor avea loc de la ora 11:00.
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024