Firmele care construiesc sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii de lîngă Colegiul Naţional Mihai Eminescu reabilitează şi centrul istoric al municipiului Botoşani. Între cele două mari investiţii există mai multe legături stranii.
Astfel, în primul rînd, la ambele obiective s-au asociat SC Condacia SA din Botoşani cu o societatea a grupului UTI din Bucureşti. Apoi, imobilul construit pentru SRI Botoşani a fost transferat din proprietatea Consiliului Local Botoşani în cea a Statului Român şi dat în administrare Serviciului Român de Informaţii. Beneficiarul lucrărilor din centrul vechi este tocmai Consiliul Local, iar licitaţiile par să fi avut loc cam în aceeaşi perioadă, adică 2007-2008. „Sunt nişte licitaţii la care se poate înscrie oricine. Cînd avem şapte sau opt firme concurente nu putem favoriza pe cineva”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa pentru MartorIncomod.ro. Acesta a mai spus că licitaţia pentru reabilitarea centrului vechi a fost organizată de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi că în urma ei s-a contractat reabilitarea a 17 clădiri.
Valorea totală a investiţiei, cu tot cu TVA, este de circa 9,6 milioane euro. Ca şi în cazul sediului Direcţiei Judeţene de Informaţii şi aici Condacia se ocupă mai mult de construcţia propriu-zisă, iar UTI de instalaţii. Lucrările au început în 2007 şi sunt programate să se finalizeze în luna iulie a acestui an.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024