Toate activitățile Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) se vor desfășura în sala de expoziții temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă), organizează, în perioada 27 iunie-3 iulie 2022, ediția a IV-a a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi), cu tema Literatura memoriei. Memoria literaturii – patrimoniu, biblioteci, arhive.
Deschiderea Școlii de vară va avea loc luni, 27 iunie, la ora 11.00. Programul conține câteva blocuri de activități: conferințe ținute de profesori din diferite centre universitare și academice; ateliere ale tinerilor cercetători; activități și studiu individual cu utilizarea fondurilor de carte ale Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu”; ședințe neformale Garden Book Club, cuprezentări ale aparițiilor editoriale recente la care au colaborat participanții la Școala de vară; vizitarea ghidată a Memorialului Ipotești și a Botoșaniului. Forma de organizare a școlii este hibridă (online și onside).
În cadrul Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) se vor ține cinci conferințe ale profesorilor universitari din Viena (prof. dr. habil. Florin Oprescu – Carcerele imaginate ale memoriei), Cluj-Napoca (conf. dr. Radu Mârza – Recitind jurnalul lui Titu Maiorescu. Călătorii; lect. dr. Simona Mălăescu – Turismul literar: de la valorificarea patrimoniului la noile forme de turism), București (dr. Iulian Costache – Memoria culturală: arhivare și dez-arhivare), Timișoara (prof. univ. dr. Otilia Hedeșan – Fragmente de memorie – din memoriile unui etnolog).
La cele patru ateliere (Memoria romanescă; Rememorări eminesciene; Memoria colectivă. Memoria individuală; De la jurnal la arhive și mai departe), moderate de prof. dr. Ioana Bican și lect. dr. Corina Croitoru, vor participa doctoranzi și masteranzi de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Universitatea de Vest din Timișoara; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Torino.
Pe 2 iulie, la ora 11.00, va avea loc discuţii şi lecturi de poezie, invitați fiind poeta Mariana Codruț și criticul literar Bogdan Crețu.
(Comunicat de presă)
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024