Consiliul Județean Botoșani a depus un nou proiect pentru obținerea unei finanțări europene transfrontaliere.
Este vorba de proiectul „Orizonturi educațional artistice dincolo de frontiere” depus în cadrul apelurilor de proiecte cu valoare mică deschise în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România Ucraina 2021-2027.
În cadrul proiectului, Consiliul Județean Botoșani este lider de proiect, iar Consiliul Local Ivano-Frankivsk, partener, în timp ce beneficiarii direcți vor fi Școala Populară de Artă „George Enescu” Botoșani, respectiv Școala de Artă Contemporană din Ivano-Frankivsk.
„Am promis că vom valorifica toate oportunitățile de finanțare nerambursabilă pe care le avem, iar fondurile transfrontaliere reprezintă șansa de finanțare europeană a proiectelor din domeniul culturii. Prin acest proiect vrem să modernizăm infrastructura educațională vocațională a Școlii Populare de Artă, prin achiziționarea de instrumente muzicale, echipamente sunet și echipamente pictură necesare pentru pregătirea cursanților. De asemenea, proiectul are și o importantă componentă de formare a personalului didactic și nedidactic”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea totală a proiectului este de 365 de mii de euro, din care 328 de mii de euro grant și 36,5 de mii de euro contribuția celor doi parteneri.
În cadrul Priorității 2.1. „Îmbunătățirea accesului egal la servicii educaționale, de formare și învățare pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea unei infrastructuri accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online” din Programul Interreg VI-A NEXT România Ucraina 2021-2027, valoarea maximă a proiectelor small este de 400 de mii de euro.
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024