Medicii de la Botoşani nu vor organiza şi nici nu vor participa la proteste în judeţ. Decizia a fost luată de reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate care au participat la o întâlnire la nivel local la sfârşitul săptămânii trecute.
Din Coaliţia Profesioniştilor fac parte reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, Dentişti, Psihologi, Biologi, Biochimişti, Chimişti şi Membri ai Federaţiei Sanitas. Ei au redactat un material cu revendicări generale pe care l-au trimis la Prefectură pentru a fi înaintat Guvernului.
„Deocamdată este solicitarea la nivel naţional, urmează... avem timp să ne pregătim şi într-adevăr există posibilitatea deciziilor pe plan local şi în discuţia pe care o să o avem cu reprezentanţii coaliţiei la nivel de Botoşani se poate hotărî. Am depus şi la Prefectură cu număr de înregistrare, doleanţe care au caracter general şi revendicări pentru fiecare organizaţie în parte”, a declarat
Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani.
Revendicările comune ale coaliţiei cuprind acordarea a minim 6% din PIB pentru sistemul sanitar, faţă de 4,3 cum este la ora actuală, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională, o lege a salarizării şi consultarea cu privire la orice măsură care poate afecta funcţionarea sistemului. Pe lângă lista cu revendicările comune membrii coaliţiei au redactat fiecare în parte câteva cerinţe.
[[banner]]
CITEŞTE:
Ameninţări cu proteste de la liderul medicilor: Îi doare la bască