Un bărbat a fost prins în timp ce comercializa cantitatea de 100 grame cocaină, pentru suma de 6.500 de euro.
La data de 25 iulie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea unui inculpat (cetățean străin), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins in flagrant pe raza municipiului Cluj Napoca, în timp ce comercializa cantitatea de 100 grame cocaină, pentru suma de 6.500 de euro.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, inculpatul a procurat drogul de mare risc din Italia și l-a introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat. Geanta în care se afla ascunsă cocaina a fost ridicată de acesta de la un punct de lucru al societății de transport situat în municipiul Botoșani.
Materialul probator administrat în cauză a mai relevat că pe parcursul anului 2023, acesta a vândut în mai multe rânduri cocaină cu suma de 45 euro pentru un gram.
În urma percheziției efectuate la adresa din județul Cluj unde se cazase inculpatul, au fost identificate și ridicate 43 grame cocaină (drog de mare risc), un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis DIICOT Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024