Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru cea mai mare parte a țării, până duminică seară. Patru județe din vestul țării vor fi sub cod roșu, în timp ce la Botoșani este deja cod galben.
O avertizare cod galben este în vigoare de astăzi, de la ora 12.00, până duminică, tot la ora 12.00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp, conform meteorologilor.
O avertizare cod portocaliu este în vigoare tot de la ora 12.00, până duminică la ora 10.00, dar în alte județe.
Patru județe - Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin - se vor afla sub avertizare cod roșu sâmbătă, între orele 15.00 - 20.00.
Meteorologii spun că în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor vor fi intervale scurte de timp în care local se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu viteze de peste 90...100 km/h. Pe alocuri vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale (cantități de apă de peste 50 l/mp în perioade foarte scurte).
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024