Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting de tip Cod Galben valabilă pentru intervalul 28 mai, ora 16:00 – 29 mai, ora 16:00.
În intervalul 28 mai, ora 10:00 – 30 mai, ora 20:00, aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.
Începând de astăzi, 28 mai, ora 16:00, până miercuri, 29 mai, la aceeași oră în cea mai mare parte a Moldovei, inclusiv în județul Botoșani, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și pe alocuri de peste 40-50 l/mp.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
(Foto: Freepics)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024