Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare "Cod Galben" de vânt pentru intervalul 16.00 - 22.00, pentru judeţul Botoşani. Potrivit meteorologilor, rafalele de vânt vor depăşi local 60 – 80 km/h.
ISU asaltat de apeluri
De la instituirea Codului Galben, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a înregistrat peste 50 de apeluri din partea cetăţenilor judeţului care sesizau desprinderea unor bucăţi din acoperişurile mai multor blocuri sau a unor cărămizi ornamentale de pe faţada unor imobile din municipiul Botoşani, precum şi ruperea unor arbori sau stâlpi de joasă tensiune. Pentru înlăturarea efectelor produse de vânt au fost angrenate, pe lângă forţele ISU, efective ale E.ON, Secţiei de Drumuri Naţionale şi membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile afectate.
Blocuri pericol public în Marchian şi Griviţa
Pompierii au intervenit în localităţile Hudum, Săveni şi Dorohoi pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil sau în pericol de a se prăbuşi peste locuinţe. S-a acţionat şi pentru îndepărtarea pericolului prezentat de mai multe bucăţi desprinse din acoperişurile unor blocuri de pe străzile Griviţa, Marchian din municipiul Botoşani. Angajaţii ISU Botoşani continuă să înlăture urmările vântului puternic în municipiul Botoşani, în curtea Spitalului Judeţean "Mavromati" unde acoperişul policlinicii a căzut peste clădirea administrativă, dar şi în municipiul Dorohoi, unde se intervine pentru coborârea dintr-un copac a unei bucăţi de tablă desprinsă de pe o clădire.
Potrivit datelor furnizate de E.ON Moldova Distribuţie SA, la ora 14.00, nu erau alimentate cu energie electrică 16 de localităţi din judeţ, iar 4 localităţi erau alimentate parţial şi 108 posturi de transformare nealimentate.
Vîntul a făcut ravagii şi în Dorohoi. Un bărbat a fost luat pe sus şi doborît de pe acoperişul unui bloc, unde se chinuia să pună la loc o bucată de tablă smulsă tot de urgie