Veşti proaste pentru botoşănenii care s-au gândit a un week-end presărat cu soare, grătare la iarbă verde sau plimbări relaxante prin parcuri. Atât sâmbătă cât şi duminică, meteorologii anunţă ploi torenţiale şi vijelii astfel încât accesoriile principale ale botoşănenilor vor fi umbrela şi haina de ploaie.
Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în Bucureşti şi 19 judeţe din jumătatea de est a ţării, începând de sâmbătă dimineaţă şi până duminică seara. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 10.00 şi până duminică, ora 21.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, începând din sud-estul extrem al ţării, şi va cuprinde jumătatea estică a ţării.
"
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apa vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp", a precizat
ANM.
Meteorologii au menţionat că aceste fenomene se vor semnala sâmbătă în special în Dobrogea, Muntenia şi sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, iar duminică în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali. Avertizarea Cod Galben este valabilă pentru
Bucureşti şi judeţele
Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.