Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis luni în şcolile din judeţ directive privind desfăşurarea orelor de curs în perioada de valabilitate a Codului Portocaliu. Cum temperaturile nocturne vor ajunge până la – 27 de grade s-a transmis un set de şase reguli. Iată-le mai jos:
- Anunţaţi din timp copiii să nu vina la şoală dacă temperatura din sălile de clasă este improprie sau dacă microbuzul şcolar este defect. Faceţi şi demersul necesar pe lâga IŞJ, prin hârtie oficială transmisă prin fax, în atenţia inspectorului general adjunct Daniel Botezatu, prin care să solicitaţi anularea cursurilor din ziua respectivă, precizând şi motivele.
- Înlăturaţi gheaţa de la intrarea în clădirea şcolii, ţurţurii de gheaţă de la marginea acoperişurilor, eventual şi stratul de zăpăda de pe acoperiş, pentru a preîntâmpina orice accident nedorit.
- Dacă temperatura în sălile de clasă este mai mică, dar nu într-atât încât să suspendaţi cursurile, reduceţi durata orelor şi a pauzelor.
- Verificaţi buna funcţionare a centralelor şi sobelor, şi in caz de avarii care fac imposibilă continuarea cursurilor, trimiteţi copiii acasă şi anunţaţi şi IŞJ-ul (atenţie la copiii mici, nu-i trimiteţi acasă până nu vine unul dintre părinţi sau tutorele legal pentru a-i prelua şi a-i duce în siguranţă).
- În fiecare dimineaţă, de la ora 8.00 la 9.00, în şcolile din mediul rural, dar şi în cele din urban, în cazul copiilor navetişti de la ţară, faceţi prezenţa în sălile de clasă şi luaţi legătura cu părinţii elevilor care lipsesc, pentru a verifica dacă aceştia au plecat spre şcoală şi nu cumva au păţit ceva.
- Dacă sunt în şcoli situaţii amintite la punctele 1, 3, 4 şi 5 anunţaţi de urgenţă IŞJ, prin fax, în atenţia inspectorului general adjunct Daniel Botezatu. Dacă nu sunt probleme nu e nevoie să trimiteţi fax sau să telefonaţi cum că totul e în ordine.
CITEŞTE ŞI:
Şedinţă fulger convocată de prefect pe tema Codului Portocaliu