“Trebuie modificata legea si desfiintat colegiul asta”, imi spuneai ieri in timpul Colegiului Prefectural unul dintre oficialii la fel de plictisit si amuzat ca mai toti participantii de la sedinta de ieri. Un organism menit sa aduca laolalta sefimea judetului aflata sub obladuirea prefectului a ajuns o chestie, daca nu de batjocura, oricum, aducatoare de multe zimbete.
In primul rind la sedinta au participat, au luat la cunostinta de tot felul de rapoarte, au pregatit planuri o sumedenie de sefi pe care nu ii mai prinde sfirsitul lunii pe functiile astea. E vorba de directorii PSD dati afara care va imaginati cam cit de implicati pot fi in problemele judetului.
Apoi, timp de minute in sir, cei prezenti au trebuit sa suporte niste rapoarte de activitate, care cica erau “scurte si la obiect” si care au mincat timpul oamenilor. Asa au ajuns sa afle si sefii Politiei sau cei de la Drumuri despre “
combaterea omidei paroase”, “achizitii de tauri”, “ameliorari de animale” si alte treburi de genul asta care banuiesc ca ii intereseaza atit de mult ca abia de mai pot dormi la noapte. Sefa de la Casa de Asigurari s-a intors cu spatele la un moment dat la directorul (cind citea materialul inca mai era director) de la Agricultura ca nu mai putea saraca sa se abtina de ris.
Ce finalitate au sedintele astea? Nici una. Asculta vreun director ce citeste celalalt. Ei daaa … Si atunci de ce se mai fac sedintele astea? Pai nu trebuie si oamenii astia sa isi umple timpul cu ceva?