Botoșăneanul se citește inclusiv în Maramureș iar dovadă stă un drept la replică transmis redacției de deputatul Brian Cristian, ales pe listele USR – PLUS, în Circumscripția Electorală nr. 26 – Maramureș.
Punctul de vedere a fost transmis urmare a articolului publicat de Botoșăneanul: Președintele USR Botoșani, indemnizație de deputat tăiată din cauza chiulului din Parlament.
Parlamentarul maramureșean a explicat faptul că a simțit nevoia să ia atitudine.
Mi s-a atras atenția că la data de 14 aprilie 2021, în presa națională, au apărut mai multe materiale în care se prezintă decizia Camerei Deputaților de a-mi reține o parte din indemnizația lunară din cauza absențelor nemotivate la lucrările parlamentare din lunile ianuarie și februarie.
Înainte să trecem la următoarea parte a problemei care vizează absențele din Parlament, permiteți-mi să o spun cât se poate de clar: nu am absentat niciodată de la lucrările parlamentare!
Absențele prezentate în presă reprezintă consecințele unei acțiuni pe care mi-o asum:
Am decis, împreună cu mai mulți colegi din Camera Deputaților, să nu semnez prezența în zilele de joi la comisiile parlamentare atunci când nu sunt activități.
În programul de lucru al Camerei Deputaților, ziua de joi e dedicată, atunci când nu sunt activități propriu-zise, studiului individual asupra proiectelor care ajung la comisiile parlamentare.
Am refuzat să semnez prezența pentru că nu vreau să încasez diurna pentru activitatea denumită “studiu individual”. Din punctul meu de vedere, analiza proiectelor de lege pe care le primim e o activitate normală, de bun simț și o putem face de acasă, de la Parlament, de pe tren sau din biroul parlamentar.
În Parlament e aproape ca la școală. Absențele pot fi motivate foarte ușor dacă depui o simplă cerere. Eu îmi asum “absența” din zilele în care nu au fost activități în Parlament și nu vreau să le motivez doar pentru a primi niște bani în plus la indemnizație.
Sunt situații în Parlament în care unii colegi semnează cu o zi înainte prezența pentru ziua de joi în care nu sunt activități, pleacă din București și, totuși, primesc diurnă și bonusul de a nu fi catalogați în presă drept “chiulangii”.
În același timp, ne dorim să atragem atenția publicului asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților care prevede, printre altele, că motivarea absențelor se va face pe baza unor documente justificative.
Alianța USR PLUS a depus, de câteva săptămâni, un proiect de modificare a regulamentului Camerei Deputaților care urmează să rezolve astfel de disfuncționalități. Asta spre deosebire de partidele care preferă gargara mediatică în locul faptelor.
După adoptarea proiectului, parlamentarii nu vor mai putea motiva așa ușor absențele. Vor avea nevoie de documente justificative, nu de simple semnături și cereri scrise și aprobate la repezeală pentru a nu pierde bani din indemnizație.
Proiectul inițiat de 28 de deputați USR PLUS poate fi citit aici: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19232
Mă bucur că ați condamnat virulent absențele din Parlamentul României.
Sunt sigur că veți publica și dreptul meu la replică în care explic decizia asumată de a absenta din Parlament pentru că:
1) e imoral să încasez bani pentru zilele în care nu sunt activități propriu-zise,
2) mi-am dorit să atrag atenția asupra modului ușor în care se motivează absențele din Parlament.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Sfaturi practice pentru organizarea eficientă a congelatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cum să alegi cel mai potrivit uscător de rufe pentru nevoile tale
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Apel de la USR: Duminică ieșiți la vot pentru democrație, nu dați România pe mâinile Rusiei!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024