Inspectoratul Şcolar Judeţean a luat decizia de a suspenda cursurile în toate unităţile de învăţământ din mediul rural. Măsura este consecinţa ninsorilor abundente din ultima săptămână care au dus la blocarea unui drum naţional şi a altor şapte judeţene.
Hotărârea a fost anunţată chiar de Ministerul Educaţiei şi nu este unica de acest fel la nivel de ţară. Nu se ţin ore în 2.667 de şcoli din judeţele Vrancea, Olt şi Ialomiţa, unde sunt închise absolut toate, în timp ce la Iaşi, Botoşani şi Galaţi sunt deschise doar cele din mediul urban.
„Legea prevede că fiecare şcoală decide pentru ea, cu aprobarea inspectorului general. Ei au luat decizia, s-a discutat cu ministrul. Deci este decizia lor, le aparţine şi este aprobată de ministrul lor”, ne-a declarat
prefectul Cristian Roman, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Săptămâna precedentă Botoşani s-a aflat în topurile judeţelor cu cele mai multe unităţi de învăţământ închise din cauza ninsorilor.
CITEȘTE ȘI:
Mii de elevi botoşăneni ţinuţi acasă – AFLĂ situaţia şcolilor închise