Şapte persoane au fost rănite într-un accident produs luni dimineaţă, pe Drumul Naţional 14, între localităţile Copşa Mică şi Mediaş, traficul desfăşurându-se alternativ.
La locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor medical celor şapte victime ale accidentului rutier care a avut loc pe DN 14, dintre care patru persoane au fost duse la spital, în Sibiu.
”Patru echipaje SMURD au intervenit pentru salvarea a şapte persoane care au fost implicate într-un accident rutier. Patru persoane au fost preluate de la locul accidentului şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu. Victimele sunt conştiente”, a declarat Bianca Săbău, purtător de cuvânt ISU Sibiu, potrivit Mediafax.
La rândul său, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu a declarat că accidentul rutier de pe DN 14 a avut loc între trei autoturisme şi un TIR pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, traficul desfăşurându-se alternativ, pe câte o bandă, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului. La locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor medical celor şapte victime ale accidentului rutier care a avut loc pe DN 14, dintre care patru persoane au fost duse la spital, în Sibiu.
„Patru echipaje SMURD au intervenit pentru salvarea a şapte persoane care au fost implicate într-un accident rutier. Patru persoane au fost preluate de la locul accidentului şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sibiu. Victimele sunt conştiente”, a declarat, Bianca Săbău, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024