În cadrul activității au fost verificați zeci de agenți economici.
La data de 11 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au acționat, în zona Parcului de Agrement Cornișa, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, a actelor de comerț ilicit și a altor fapte de natura a aduce atingere legislației privind activitățile de comerț și prestările de servicii.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 24 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 120.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice, de a respecta normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și de a respecta legislația privind protecția consumatorului.
De asemenea, au fost confiscați peste 5.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024