Ultimul discurs de la manifestările organizate de 1 decembrie i-a aparținut comandantului Garnizoanei Botoșani, Ovidiu Damian.
Comandantul Garnizoanei Botoșani, Ovidiu Damian, și-a început discursul spunând:
„În această zi de mare sărbătoare suntem cuprinși de aceeași emoție puternică ce ne unește în fiecare an. Ziua Națională aparține în egală măsură tuturor românilor indiferent de locul în care se află, iar Marea Unire reprezintă un ideal național visat de generații în urmă cu 104 ani”,
Ce reprezintă această zi?
„Ziua de 1 decembrie este o sărbătoare despre români și România, despre ceea ce ne definește cu adevărat având la bază valorile și principiile care ne caracterizează ca popor. Reprezintă totodată o întoarcere în timp către anul Marii Uniri de la Alba Iulia, dar în același timp și o privire sinceră către noi toți în calitate de urmași ai celor care au realizat acest mare moment istoric. Să onorăm astfel memoria tuturor înaintașilor noștri care prin solidaritate, sacrificii și jertfe au construit o țară pentru toți cetățenii săi din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și România”,
De asemenea, comandantul Garnizoanei Botoșani a susținut că Ziua Națională marchează și „respectul pe care îl vom purta mereu generației de la 1918 care s-a dedicat trup și suflet împlinirii unui deziderat nobil reprezentând unitatea și speranța poporului român”.
Vezi în video discursul complet
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024