(P) Uneori, elementele de decor pe care le folosim într-o amenajare interioară nu se potrivesc bine împreună, chiar dacă fiecare în parte arată perfect. Combinarea materialelor în amenajările interioare nu este foarte complicată, dar trebuie să respecte câteva reguli simple pe care, dacă le cunoști, vei putea decora orice încăpere, ca un profesionist.
Țesăturile sunt necesare în orice încăpere din casă, inclusiv în bucătărie. Unul dintre secretele unei amenajări reușite este diversitatea tipului de materiale utilizate și echilibrul imprimeurilor și al culorilor alese. Contrastul dintre țesăturile groase și cele fine, cu aceeași nuanță este unul dintre cele mai simple trucuri. Varietatea texturilor alese adaugă profunzime și personalitate. De exemplu, alege perdele bucatarie cu detalii cromatice care să fie identice cu cele folosite pentru nuanța podelelor sau cu covorul.
Secretul este să ții cont de faptul că orice exces în alegerea unui singur tip de țesătură poate să devină obositor și neprietenos. Soluția sigură este să alegi mai multe tipuri de țesături pe care să le asociezi într-un mod echilibrat.
În orice încăpere se găsesc elemente realizate din materialele de bază. Asta înseamnă:
● metal, care predomină în bucătărie, dar se regăsește și în alte camere, în elemente de decor sau piese de mobilier;
● lemn, generos utilizat în camere, de la piesele de mobilier la podele;
● țesături, prezente în proporții și cu utilități diferite în toate camerele unei case;
● sticlă, predominantă în baie, dar prezentă, practic, peste tot în casă;
● ceramică, cea care formează elemente esențiale în baie și bucătărie și poate să fie unul dintre detaliile de decor foarte calde din alte camere.
Modalitățile de a combina aceste materiale sunt multiple dar, de fiecare dată, trebuie urmărită o idee centrală, în jurul căreia se realizează toată amenajarea.
Este util să foloseşti mereu diferite nuanțe de lemn. O amenajare unitară în care toate piesele de mobilier au exact aceeași culoare este tristă. Nuanțele variate ale lemnului îmbogățesc un decor și funcționează mereu foarte bine împreună. Pardoselile din lemn și elementele de mobilier unifică interiorului și dau personalitate decorului.
În ceea ce privește metalele, acestea au capacitatea de a lumina locul, de a oferi eleganță și pot fi puncte de reper strategice într-o amenajare. Aceste proprietăți vor fi și mai mult accentuate și contribuie la realizarea unui design interior atrăgător, dacă sunt utilizate piese metalice cu forme diferite. De exemplu, picioarele lămpilor și ale lampadarelor, uneori abajururile sau unele piese de decor, cum ar fi sfeșnicele, vaze și boluri.
Nu ezita să combini lemnul cu metal, lemn cu sticlă, sau sticla cu metalul. Combinarea diferitelor materiale este o modalitate simplă, care funcționează mereu pentru a crea o ambianță elegantă, prietenoasă și a defini un stil. Este foarte bine să combini materiale într-un mod nou pentru a realiza un aspect unic.
Sunt detalii care contează și care trebuie luate în calcul în orice amenajare. Cea mai importantă regulă este cea a dimensiunilor imprimeurilor. Ideal este să asociezi modele mici cu modele mari. Folosirea doar a materialelor cu imprimeuri mici sau mari va duce la o concurență neplăcută între ele.
Când sunt combinate culorile trebuie aplicată regula 60% culoare dominantă, 30% cea complementară și 10% culoare de accent, iar acestea se aleg astfel încât să existe un echilibru subtil între ele. Diferitele nuanțe oferă sentimente diferite. Culorile de bază, cea dominantă și cea complementară, trebuie să fie din categorii diferite (maro-galben, gri-negru sau alb, albastru-portocaliu, verde-maro și așa mai departe). Culoarea de accent face mereu parte dintr-o gamă diferită și trebuie să fie din aceeași paletă cromatică și în contrast cu primele două (luând în calcul combinațiile deja prezentate, culoare de accent poate să fie verde, roșu sau albastru, alb și, respectiv, portocaliu).
Pentru fiecare cameră trebuie aleasă o temă, pentru că, în acest fel, spațiul va prinde viață. Dacă decorul este axat pe plante, de exemplu, alege diferite modele naturale și botanice care se potrivesc. O altă opțiune ar putea fi amestecarea diferitelor modele geometrice. Spre exemplificare, pătratele mari asociate cu cercuri mici creează un contrast stimulant.
Este important de știut că o amenajare elegantă este mereu una variată. Monotonia, simetria, rigurozitatea dusă la extrem a culorilor nu îmbogățesc decorul, din contră, îl sufocă, îi anulează personalitatea. Varietatea este abordarea cea mai simplă pentru a realiza o amenajare interioară plăcută, prietenoasă, elegantă și vie. Decorarea casei este simplă atunci când ieși din monotonia tiparelor și combini piese din materiale diferite.
Probabil una dintre cele mai importante reguli este aceea de a alege fiecare detaliu folosit într-o amenajare interioară în funcție de propriile gusturi, iar ieșirea din tiparele clasice este cea mai sigură soluție pentru reușită. Principiile trebuie să fie doar puncte de reper pentru o construcție cât mai personală.
Sursa foto: Unsplash.com
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024