Neregulile au fost depistate de polițiștii locali în Piața Centrală a municipiului Botoșani.
În cursul zilei de miercuri, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială au desfășurat acțiuni pentru practicarea unui comerț civilizat în piețele agroalimentare de pe raza municipiului Botoșani.
În acest sens, polițiștii locali au procedat la legitimarea a 25 de persoane, dintre care șase au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.200 lei, pentru desfășurarea de acte de comerț în alte zone decât cele autorizate – parcarea Comaliment, parcarea supraterană Big, comercializarea de produse de sezon – varză, direct din autovehicule.
De asemenea, șapte producători agricoli au fost verificați cu privire la deținerea atestatului de producător și înscrierea în carnetul de comercializare a produselor agricole şi a cantităţilor totale vândute.
Poliția Locală Botoșani desfășoară astfel de acțiuni inopinate periodic în piețele din municipiu, efectuând astfel demersuri pentru desfășurarea unui comerț civilizat și cu respectarea prevederilor legale.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024