În perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2015, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Mediului de la Botoșani au efectuat un număr de 223 de acțiuni de control neplanificat și au sancționați mai mulți agenți economici.
Din numărul menționat mai sus, s-au derulat 64 de controale împreună cu alte autorități sau la solicitarea acestora. 14 pentru verificarea realizării măsurilor prin controale anterioare, șapte pentru identificarea de noi obiective, pentru înscriere în planul anual de inspecție și în registrul obiectivelor controlate, două controale pentru verificarea condițiilor de mediu la emiterea, prelungirea sau revizuirea actului de reglementare, 52 dispuse de Comisariatul General sau la solicitarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
De asemenea, comisarii de la Mediu au mai luat la puricat 71 de locații pentru verificarea unor reclamații, trei ca urmare a autosesizării și 10 pentru verificarea respectării de către agenții economici cu impact semnificativ asupra mediului a condițiilor impuse prin actele de reglementare. De altfel, controalele tematice făcute de comisari i-a vizat pe agenții economici ce exploatează produse de balastieră. În urma acestor controale ,au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, din care, patru avertismente și 14 amenzi contravenționale în valoare de 229.000 lei. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea regimului următoarelor deșeuri: vehicule scoase din uz, deșeuri de material lemnos,gestionarea uleiurilor uzate.
(Ș.V.)
CITEȘTE: Morman de gunoaie pe ”Champs Elysee” din municipiu FOTOGALERIE cum arată locul
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile