În timpul deplasării în vederea efectuării unui control neplanificat comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani s-au autosesizat cu privire la eliminarea prin incendiere a deșeurilor.
Pe amplasament, în spatele unei stații de distribuție carburanți, lângă un depozit de materiale de construcții, în două butoaie metalice se eliminau prin incendiere deșeuri de ambalaje din plastic, doze de aluminiu, ambalaje PET.
Deșeurile ardeau cu flacără, emanând fum negru care s-a observat de la distanță. În cele două recipiente s-a constat o cantitate de cenușă circa 1/3 din volumul acestora, precum și urme de cenușă pe platforma betonată. Cele două recipiente prezentau urme de incendiere frecventă: funingine depusă pe pereții acestora în proporție de 100%, degradarea pereților datorită temperaturilor generate de incendiere. Până la finalizarea verificărilor pe amplasament operatorul economic nu a întreprins acțiuni de stigerea focului.
Conform documentelor prezentate și analizate, operatorul economic nu a instituit și nu a colectat separat deșeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, nu ține o evidenţă cronologică lunară după cod deşeu, cantitatea în tone a deșeurilor generate, cantitatea de deşeuri în tone încredinţată spre valorificare și/sau eliminare, nu deține contracte de valorificare/eliminare deșeuri cu operatori economici autorizați.
Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale: 1 amendă de 50.000 lei și 1 avertisment.
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024