Comisariatul Județean Botoșani va demara o acțiune de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor privind starea de salubrizare a localităților.
Conform Planului Anual General de Activități al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani va demara acțiunile de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani se menționează că perioada controlată este anul 2022 și vor fi verificate toate unitățile administrativ teritoriale (UAT) din județ.
Se va verifica:
În anul 2023 ca urmare a acțiunilor de inspecție și control neplanificate au fost verificate 7 UAT-uri și s-au aplicat 8 sancțiuni principale, în valoare de 245.000 lei.
Atragem atenția că faptele: incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, îngroparea deşeurilor, eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanelor nu poate fi neglijată.
(Sursa foto - Facebook)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024