”Să avem în echipa noastră un director financiar de clasă mondială era ultima cărămidă de care aveam nevoie pentru a fi pregătiţi să demarăm planurile noastre de creştere dinamică”.
Amber Studio, cel mai mare studio independent de dezvoltare jocuri video din România, cu birouri și în Botoșani, îşi întăreşte echipa de management prin numirea în funcţia de Director Financiar (CFO) la nivel de grup a lui Roie Chizik, un executiv cu peste 20 de ani de experienţă, inclusiv în companii Fortune 500.
„Roie este un executiv excepţional specializat în domeniul financiar, cu peste 20 de ani de experienţă şi care a lucrat pentru giganţi din domeniul tehnologiei, inclusiv în sectorul de gaming. Suntem încântaţi să-i urăm bun venit lui Roie în echipă. Să avem în echipa noastră un CFO de clasă mondială era ultima cărămidă de care aveam nevoie pentru a fi pregătiţi să demarăm planurile noastre de creştere dinamică. Vom lucra împreună cu Roie pentru a atrage în mod eficient capitalul necesar care să ne accelereze creşterea în Europa, Asia şi America. Roie se va asigura că dispunem de toate procesele, sistemele şi talentul necesar în aspectele financiare. De asemenea, Roie va fi esenţial în a ne ajuta să elaborăm strategia Amber de a accesa cu succes piaţa de capital. Parteneriatul pe care l-am avut cu Roie în cadrul Electronic Arts a fost unul dintre punctele importante ale carierei mele şi ale lui Mihai Pohontu şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm din nou cu el. Abia aştept să văd ce vom realiza împreună”,
Jaime Giné, CEO al Amber.
Înainte de a se alătura Amber Studio, Roie Chizik a ocupat funcţia de CFO la Brightwheel, un start-up SaaS EdTech unde a coordonat toate aspectele financiare, de contabilitate, analiză, SysOps, juridice şi de real estate ale companiei, scrie Ziarul Financiar.
De-a lungul carierei sale, el a deţinut roluri de conducere în companii Fortune 500, precum Disney, Amazon şi Electronic Arts, dar şi în start-up-uri de top susţinute de fonduri VC. El are experienţă în dezvoltarea afacerilor şi susţinerea creşterii globale a acestora, prin furnizarea de perspective financiare şi construirea şi coordonarea de echipe de înaltă performanţă.
Dezvoltatorul român de jocuri video Amber, care în prima jumătate a acestui an a înregistrat venituri de 10 milioane de euro, și-a schimbat sediul operațiunilor din Botoșani.
Compania condusă de Mihai Pohonțu a părăsit clădirea Vegastel, acolo unde și-a desfășurat activitatea în spațiul în care a funcționat sucursala Intesa Sanpaolo Bank.
Managerii au preferat un alt imobil care a fost utilizat de o bancă și au preluat fostul sediu al Banc Post de lângă Uvertura Mall, acolo unde și-au amenajat punctul de lucru, iar angajații muncesc deja.
În 2017, după ce Banc Post a fost achiziționată de Banca Transilvania, clădirea respectivă din Calea Națională a fost vândută la Imo Property București, o companie cu capital grecesc.
La sfârșitul anului 2019, un comerciant din Suceava și-a deschis acolo un magazin de covoare, pe care în 2021 l-a mutat însă într-o altă locație.
Amber are peste 800 de angajaţi pe două continente, în birouri din Bucureşti, Botoşani, San Francisco, Los Angeles, Montreal şi Guadalajara.
Dezvoltatorul român de jocuri video Amber a raportat afaceri de 50 de milioane de lei în primele şase luni ale anului, o creştere de 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi estimează venituri de 117 milioane lei până la finalul anului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024