La primele ore ale dimineții era deja formată o coadă de aproximativ o sută de persoane care așteptau să prindă produsele comercializate la promoție.
Mulți le știau deja după ce au intrat pe pagina electronică a magazinului și au consultat prețurile.
Încurajați și-au adus sacoșe încăpătoare pentru a le putea transporta ulterior acasă.
Reprezentanții complexului comercial au venit în întâmpinarea oamenilor care au așteptat în frig, la coadă, oferindu-le cafea caldă în pahare de plastic.
În interior, reprezentanții unui furnizor de aparate de cafea procedau la fel, ofereau lichidul negru specific dimineților în sepranța celor interesați pentru a face reclamă produsului.
Majoritatea oamenilor știau deja ce să caute. Tigăi la promoție și fiare de călcat vândute cu puțin peste 100 de lei. Tigăile în schimb, vândute două la prețul de aproape 75 de lei au suscitat interesul maxim.
Unele persoane însoțite de copii le-au înmânat acestora o parte dintre tigăi iar pe celelalte le-au îndesat în sacoșe. Au ajuns astfel la cantitatea de 8 – 10 produse de persoane deși este greu de înțeles pe câți ani și-au făcut stocul.
Au fost evident și botoșăneni care s-au concentrat pe reduceri la aparatură electrocasnică sau au căutat prețuri mai scăzute la televizoare. La aproximativ un sfert de oră de la deschidere la casele de marcat erau deja formate cozi iar parcarea se blocase de numărul ridicat de autoturisme.
Complexul comercial s-a deschis pe Calea Națională, la ieșirea spre Șoseaua Iașului, la ora 8:00 în dimineața zilei de 24 ianuarie 2024.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024