În județul Botoșani, câteva comune încep să se bazeze pe tehnologii industriale moderne pentru a dezvolta comunitățile, dar și pentru a face economie la buget. Printre altele, au iluminat stradal cu telegestiune, stații de apă și canalizare controlate prin senzori sau pompe de căldură.
Comuna Stăuceni se află în apropierea municipiului Botoșani, la 5 kilometri distanță. Localnicii beneficiază de apă curentă, canalizare, iluminat public și în curând și de gaz metan. Școlile sunt reabilitate, la fel și majoritatea drumurilor.
Pentru a gestiona eficient mai ales distribuția de utilități autoritățile locale au apelat la tehnologia modernă. De exemplu, iluminatul public, după ce a fost trecut pe lămpi LED-mai economice, este controlat prin telegestiune. Altfel spus, lumina se aprinde în funcție de condițiile și realitățile meteorologice, nu neapărat la o oră fixă, potrivit adevarul.ro.
Cozmin Epuraș, primarul din Stăuceni
„După ce am trecut pe corpuri de iluminat de tip led, am reușit în două puncte de aprindere să avem un sistem de telegestiune. Adică becurile se aprind la minut în funcție de realitățile existente în acel moment. Dacă astăzi este înnorat, de exemplu, și se aprinde la ora 21:00 iluminatul public, mâine, dacă nu sunt nori, se aprinde la 21:30, și tot așa. La 4.000 de lămpi, 20 de minute economie contează foarte mult. După ce am testat sistemul îl vom generaliza în toate punctele de aprindere”
Sistemul va fi completat, spun edilii, de un parc fotovoltaic, care să reducă semnificativ facturile la energie electrică. În aceeași comună, stațiile de tratare, pompare și epurare a apelor este, de asemenea, controlat și gestionat prin tehnologie IT.
Cozmin Epuraș, primarul din Stăuceni
„Putem verifica nivelul apei din bazine la orice oră din zi și din noapte, în ce stadiu de funcționare se află toate motoarele care deservesc toate cele trei stații de pompare, dar și alți parametri. La fel și la stația de epurare de pe satele Stăuceni și Siliștea, acolo avem o monitorizare la distanță efectuată cu ajutorul firmei care a construit stația”
O altă comună care apelează la resurse Hi-tech este Ibănești, o comunitate situată chiar la granița de nord a României cu Ucraina. La fel ca și în cazul Stăuceniului, comuna nord-moldavă beneficiază de școli complet reabilitate, moderne, asfalt, apă și canalizare. Totodată, localitatea are centru after-school pentru copiii aflați în risc de abandon școlar sau cu părinți plecați în străinătate.
Recent, în comună au fost montate bănci smart, cu încărcătoare pentru telefoane și laptop-uri, dar și rețea wireless disponibilă în mod gratuit. De asemenea, au fost montate stații de autobuz smart cu programul curselor pe display modern, interactiv, cu rețea wireless, radio, dar și încărcătoare. În plus, comuna beneficiază și de încărcătoare pentru mașini electrice, mai ales că la Ibănești vor ajunge microbuze electrice pentru elevi.
La Pomârla, autoritățile locale au implementat un sistem modern, văzut în vestul Europei, pentru încălzirea școlilor și grădinițelor. Este vorba despre un sistem cu pompe geotermale, care reduc cheltuielile cu utilitățile în mod substanțial.
Valeriu Iftime și stânele din județ: Arată exact ca la 1600 – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
O singură farmacie deschisă noaptea la Botoșani
Oana Sava
Oct 06, 2024
O nouă înșelăciune face ravagii, escrocii sunt în spatele acestor oferte atractive – CUM acționează
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024