Senatorul liberal de Botoșani, Costel Șoptică, a abordat o problemă care preocupă foarte mulți români, respectiv întârzierea nepermisă a finanţărilor europene ale proiectelor legate de calitatea apei.
În acest sens, parlamentarul PNL s-a adresat conducerii Ministerului Apelor și Pădurilor, cu o interpelare legată de exerciţiul financiar în curs al Uniunii Europene, în care România ar putea accesa mai puţini bani pentru derularea proiectelor legate de calitatea apei, se arată într-u comunicat de presă.
„Acest lucru ar presupune, potrivit unor experţi în domeniu, majorarea cofinanţării acordate de către statul român, fapt ce ar duce la mai puține proiecte eligibile. Informaţia nu este deloc îmbucurătoare pentru România, având în vedere faptul că avem nevoie de o serie de investiţii în îmbunătăţirea calităţii apei, respectiv infrastructuri de aducţiuni de apă potabilă, tratarea apei potabile, sisteme de colectare a apelor uzate, de tratare a apelor uzate, etc.”, a apreciat președintele PNL Botoșani, în demersul oficial adresat Ministerului Apelor și Pădurilor.
În finalul documentului parlamentar, senatorul Costel Șoptică a cerut ministrului de resort răspunsuri la următoarele întrebări: „1. Care este estimarea Ministerului Apelor și Pădurilor privitor la diminuarea bugetului alocat de Uniunea Europeană pentru investiţiile în calitatea apei?; 2. Care sunt investiţiile din acest sector aflate în prezent în curs de execuţie şi ce previziuni aveţi pentru finalizarea lor, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Botoșani?; 3. Va putea Guvernul României să suporte creşterea cofinanţării pe acest tip de proiecte?”.
„Am formulat această interpelare la cererea multor botoșăneni, inclusiv a unor administrații locale. Guvernul trebuie să precizeze clar dacă diminuarea fondurilor europene pe acest segment va pune în dificultate autorităţile locale, ale căror bugete sunt limitate. De asemenea, această prevedere va periclita şi ducerea la bun sfârşit a investiţiilor aflate în derulare, fapt ce înseamnă că modernizarea și europenizarea gospodăriilor din România va fi amânată, în condițiile în care suntem codașii Europei la capitolul apă și canalizare”, a concluzionat parlamentarul liberal.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024