„După șase luni în care parlamentarii PSD de Botoșani nu au contenit să laude realizările Guvernului Grindeanu, șase luni în care au prezentat pe toate părțile mărețele realizări ale acestuia, acum tac și nu au nici o poziție oficială în acest război intern al PSD ce afectează România și o duce într-o criză majoră care șifonează imaginea tării noastre în Europa și în lume.” se arată într-un comunicat PNL venit pe adresa redacţiei.
„Acum ar fi momentul să ne spună sincer cine are dreptate, cine a muncit și muncește pentru români, pentru România, pe cine susțin în continuare și de partea cui se poziționează. Altfel, tindem să credem că toate acele comunicate de presă prin care ridicau osanale Guvernului nu au fost decât niște fumigene, niște texte comandate și băgate pe gat românilor, menite să-i manipuleze și să le indice o cu totul altă realitate.
Nu este posibil să asistăm neputincioși la o dispută în care o mână de oameni, pe care nu-i interesează deloc situația Romaniei și a românilor, se ceartă de la niște motive subiective, clare, ce țin de libertatea personală a unor indivizi și vasalitatea în fața Rusiei, călcând astfel în picioare și lăsând la o parte interesul general. Până la urmă, românii nu au nici o vină că Partidul Social Democrat, votat de majoritatea oamenilor, este măcinat de conflicte interne și de interese personale sau de grup.
Problema județului nostru este că în ultimii 27 de ani, cu precădere în ultima perioadă, s-au tot perindat miniștri prin Botoșani și ne-au promis marea cu sarea. De fiecare dată s-a întamplat ceva și totul a rămas la stadiul de promisiune.
Ne-au promis zonă defavorizată, prioritară la alocarea fondurilor pentru investiții. S-a schimbat Guvernul!
Ne-au promis drumuri. S-a schimbat Guvernul!
Ne-au promis investiții majore în tot ceea ce înseamnă infrastructură. S-a schimbat Guvernul!
De fiecare dată s-a schimbat ceva și noi am rămas cu ochii în soare, într-un județ care, conform statisticilor, este printre ultimele din țară la capitolele dezvoltare și nivel de trai. Botoșănenii vor altceva, așteaptă fapte concrete de la cei șapte parlamentari PSD care reprezintă județul la cârma țării. „
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024