Drogurile distrug vieți și familii în România.
Am văzut-o cu toții în ultimele săptămâni, iar tragediile precum cea de la 2 Mai au arătat nevoia de acțiune imediată.
Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a anunțat măsuri urgente, o reformă amplă a sistemului, dar și un plan pentru siguranța elevilor în școli:
”Începutul noului an școlar marchează și lansarea unui program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în școli, precum și pentru combaterea actelor de violență comise de unii elevi împotriva altor elevi sau a cadrelor didactice. Am inițiat acest program în colaborare strânsă cu mai multe ministere, deoarece succesul său depinde de acțiunea coordonată a mai multor instituții, de la educație la sănătate, siguranță publică și protecție socială. Acțiunile din ultimele zile - prin care se fac percheziții și sunt capturate cantități semnificative de droguri - sunt doar primii pași.”
Nu poți lupta cu drogurile, cu jumătăți de măsură. Nu poți să faci concesii - așa cum își doresc unii prin Parlament. Din păcate, în timp ce părinții își doresc mai multă siguranță pentru copiii lor, încă sunt depuse proiecte de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri în vederea consumului. Chiar în limita a trei grame! Așa ceva este intolerabil și reprezintă doar o gură de oxigen dată traficanților, care folosesc astfel de breșe pentru a acționa „la vedere”, fără a mai fi condamnați. E verificat în alte state deja.
Cine sunt autorii legii? Foști și actuali parlamentari ai USR, bineînțeles.
Prin acest proiect deschid o autostradă către traficul și consumul de droguri. Iar dacă ar fi adoptat, nu trebuie să ne ascundem să o spunem, ei ar deveni autorii morali ai viitoarelor tragedii de tipul 2 mai.
”Colegii mei, senatorii PNL, s-au luptat pentru respingerea acestui proiect de lege și la fel vom face și în Camera Deputaților! Respingerea proiectului nu e o doar o decizie politică, e un act de responsabilitate socială. Față de familiile din România, față de sănătatea și viitorul copiilor.”,
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL.
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024