După ce în urmă cu patru ani era principalul critic și sabotor al proiectului Parcului de agrement Cornișa, între timp, primarului Ovidiu Portariuc a devenit brusc dornic de aventură, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției de Partidul Național Liberal Botoșani (PNL). Îl redăm mai jos integral cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
”Dovadă a celor afirmate stau declarațiile și faptele celui mai slab primar al municipiului Botoșani de după revoluție. El este cel care a spus că nu avem nevoie de Parcul de agrement Cornișa, el a spus că proiectul nu e sustenabil, el a spus că mai bine împarte banii la săraci și tot el a amânat licitația astfel încât a ajuns să piardă finanțarea de la Uniunea Europeană pentru proiect, prejudiciind astfel grav interesele cetățenilor municipiului Botoșani. Asta pentru că botoșănenii vor plăti din banii lor greșeala, cu sau fără voie, a lui Ovidiu Portariuc. Botoșănenii trebuie să știe însă că primarul actual a fost capabil de o rară contraperformanță - nu a fost în stare să finalizeze o lucrare pentru care avea deja și proiectul și finațarea.
El trebuie să le dea acestora și niște răspunsuri, să spună care au fost interesele ascunse în spatele amânării licitației de atribuire a lucrărilor la Parcul de agrement Cornișa și cine a avut de câștigat din asta, pentru că botoșănenii au pierdut. Pentru a trece cu vederea acest răsunător eșec al mandatului său, Ovidiu Portariuc vine cu o diversiune. Le prezintă botoșănenilor niște desene colorate cu un nou parc, de aventură, pentru care însă nu are sursă de finanțare. Parafrazândul pe mentorul său politic, Ion Iliescu, la Ovidiu Portariuc “sinergia faptelor eludează meandrele concretului”. Cu alte cuvinte, își maschează neputința cu minciuni și teme false. Singura parte bună e că, totuși, mandatul său e la final”.
Comunicat PNL: Administraţia Portariuc, pericol public pentru botoşăneni
DUMINICĂ: Marșul pentru viață pe străzile orașului, jandarmii fac apel către șoferi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Nenorocire pentru o botoșăneancă internată în spital: I-a luat foc casa
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Botoșaniul devine centru al excelenței matematice: Olimpiadă cu sute de elevi din toată țara
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
ASTĂZI: Muniție distrusă de pirotehniștii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile