Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că începând cu data de 15 iunie și până pe 14 iulie, toți botoșănenii care doresc să își deschidă o afacere pot depune online planurile de afaceri pentru accesarea programului „Start-up Nation România” pe platforma pusă la dispoziție de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: https://startupnation.aippimm.ro/inscriereStart/login/
Programul sprijină capitalul autohton prin finanţarea în limita maximă a 200.000 de lei, pentru 10.000 de persoane care încep o afacere în acest an. Start-up Nation România beneficiază de o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene.
„Fac un apel public la toți botoșănenii care doresc să își deschidă o afacere pe cont propriu și să devină mici antreprenori să se înscrie în program. În cazul în care întâmpină probleme îi rog să îmi scrie pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Start-up-Botoșani-700584276776751/ realizată special pentru promovarea acestei măsuri de încurajare a tinerilor să se inițieze în afaceri sau să vină direct la cabinetul parlamentar din cadrul Prefecturii Botoșani pentru a primii informații de la consilierii mei”, a declarat Răzvan Rotaru.
Criteriile principale de eligibilitate au în vedere înființarea unei firme după data de 1 ianuarie 2017 și crearea a cel puţin un loc de muncă pe care antreprenorul să îl menţină pentru o perioadă de doi ani.
„Acest program este dedicat și antreprenorilor care nu dispun de resurse financiare, întrucât finanțarea primită din partea sstatului este 100% nerambursabilă. Cu toate acestea și cei care au un plan de afaceri care depășește suma maximă alocată fiecărui proiect în acest program pot beneficia de finanțare din partea statului în limita a 200.000 lei”, a completat deputatul PSD.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024