La două zile de la adoptarea hotărârii Consiliului Judeţean privind împărţirea banilor pe localităţi PSD Botoşani a emis primul comunicat de presă. Aceasta nu are însă nici o legătură cu repartizarea fondurilor de la buget, ci face referire la amenzile uriaşe aplicate de Consiliul Concurenţei companiilor petroliere din România
Se intitulează
„Amenzile se vor întoarce în buzunarele noastre?” şi este asumat de preşedintele PSD Botoşani.
Acesta îşi exprima satisfacţia că o instituţie a statului ia în sfârşit atitudine faţă de petrolişti, numai că acest lucru nu este suficient.
“Vreau să accentuez faptul că «benzinarii» nu au fost pedepsiţi pentru creşterile de preţ nejustificate, pentru bătaia de joc de la pompă, unde zilnic se mai adaugă câţiva bani la preţul litrului de carburant. Cauza amenzii este înţelegerea facută de aceştia pentru scoaterea de pe piaţă a unui sortiment de benzină”, arată
senatorul. Ca atare, acesta îşi exprimă temerea că, dacă amenzile vor fi plătite, ele se va regăsi în viitor tot în buzunarele şoferilor, prin noile majorări pe care le vor practica aceste companii.
Problema preţurilor carburanţilor, fără răspuns
“Ar fi regretabil ca toată această acţiune să se întoarcă împotriva consumatorului şi găsesc de cuviinţă să se continue monitorizarea activităţii acestor companii, în vederea evitării unor situaţii clare de dezavantaj vânzător – cumpărător”, afirmă
Gheorghe Marcu. El constată că rămâne, însă, fără soluţie şi răspuns problema preţurilor carburanţilor în România, în ciuda protestelor consumatorilor, în ciuda apelurilor făcute de asociaţiile transportatorilor, chiar în ciuda raportului precedentului control, care spune ca nu se justifică majorările succesive, având în vedere preţurile de referinţă, la nivel internaţional, ale materiilor prime.
(S.B.)