Organizația PSD Botoșani a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că secretarul de stat în Ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Harry Ilan Laufer ajunge miercuri la Botoșani pentru a participa la dezbaterile publice organizate de parlamentarii social-democrați privind programul „Start-up Nation România” și „Legea prevenției fiscale”
Cele două consultări la care au fost invitați tineri care vor să-și dezvolte o afacere precum și antreprenori și reprezentanții firmelor de pe plan local va avea loc la Prefectura Botoșani, în sala de ședințe Nicolae Iorga, de la ora 14.00 și de la ora 16.00.
Prima întâlnire va fi dedicată dezbaterilor privind programul guvernamental prin care tinerii primesc de la stat 200.000 de lei pentru deschiderea unei afaceri noi, iar a doua întrevedere va fi consultarea pe tema proiectului de lege privind prevenția fiscală.
„Am ținut foarte mult să vină domnul Harry Ilan Laufer la Botoșani pentru că este cel care a redactat o mare parte a acestui program. De aceea, cred că această consultare publică va fi primul pas pentru clarificarea condițiilor pe care fiecare tânăr antreprenor trebuie să le îndeplinească. Apoi, cei care vor să aplice au timp să redacteze proiectele de afaceri și să trimită documentele la Ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat până pe 1 mai când încep înscrierile oficiale în acest proiect. Fac apel la toți tinerii botoșăneni care vor să dezvolte un business pe plan local să vină la dezbaterile publice pe care le vom organiza în această săptămână la Botoșani”, a declarat deputatul Răzvan Rotaru.
„Ca membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci mi-am asumat promovarea legii prevenției fiscale în județul Botoșani. Am transmis mai multe întrebări autorităților centrale care vor fi implicate în activitățile de prevenție fiscală pentru a identifica problemele cu care s-au confruntat până în prezent agenții economici. Astfel, vom putea implementa mecanismele prin care antreprenorii să cunoască toate procedurile legale la timp și nu vom mai ajunge în situația de a face erori care să fie sancționate de instituțiile administrației publice centrale sau locale. Este important ca la această consultare publică să participe cât mai mulți oameni de afaceri de pe plan local pentru a ne transmite observațiile lor cu privire la acest proiect de lege promovat de Guvernul PSD-ALDE”, a arătat Marius Budăi.
„Prioritatea mandatului meu de președinte al Organizației PSD Botoșani constă în respectarea promisiunilor pe care ni le-am asumat față de botoșăneni. Prioritățile județului nostru și ale botoșănenilor fac parte din programul național de guvernare al PSD. Împreună cu colegii mei voi face tot ce va ține de mine pentru a promova proiectele privind creșterea veniturilor pentru toate categoriile sociale, scăderea taxelor și realizarea de investiții în infrastructura locală de drumuri, școli și spitale. Voi discuta cu fiecare ministru în parte pentru a-l chema la Botoșani să rezolve problemele semnalate de cetățeni”, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024