Deputatul PSD Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că s-a adoptat în Guvern decizia de a se acorda granturi de cercetare pentru tinerii absolvenți de liceu care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale.
„Este pentru prima dată când tinerii din învățământul preuniversitar care fac performanță sunt recompensați cu fonduri pentru participarea la competiții internaționale și pentru achiziționarea de materiale și echipamente care să le folosească în realizarea proiectelor științifice. Până acum aceștia primeau doar o sumă simbolică pentru câștigarea concursurilor din țară sau din străinătate”, a declarat Mihaela Huncă.
Grantul se acordă fiecărui candidat înmatriculat într-o instituție de învățământ superior acreditată din România pe întreaga durată a studiilor universitare din ciclul 1 de licență și din ciclul 2 de masterat și are o valoare anuală stabilită în funcție de performanța obținută de fiecare candidat care variază de la 1.500 euro/an până la 3.500 euro/an. Suplimentar față de aceste sume, se mai acordă între 500 și 3.500 euro/an pentru participarea la evenimente științifice internaționale și pentru finanțarea proiectelor de cercetare.
„Acest lucru este dovada că PSD este interesat să oprească exodul tinerilor din țară și să ofere o șansă pentru a se dezvolta aici în România. Această măsură promovată de Ministerul Cercetării și Inovării vine în completarea proiectelor de legi elaborate de Guvernul Grindeanu, care sunt în dezbaterea Parlamentului pentru a fi adoptate și anume programul pentru tineri pentru însușirea unei profesii, programul de subvenționare a chiriilor și utilităților pentru cei care se angajează la o distanță mai mare de 50 km față de locul de reședință și programul de internshipuri prin care companiile sunt stimulate să angajeze tineri absolvenți pentru minim 2 ani”, a subliniat deputatul social democrat botoșănean.
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024