Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat astăzi că datorită suplimentării financiare a fondurilor pentru programul social de acordare a rechizitelor şcolare a crescut numărul eleviilor din ciclul primar și gimnazial care vor beneficia de ghiozdane și materiale necesare pentru școală.
De asemenea, ca urmare a aprobării în ultima ședință de guvern a modificărilor Ordonanței de urgență privind continuarea programului național „Masa caldă în școli”, a fost majorată valoarea pachetului alimentar cu aproximativ 40%. Totodată s-a prevăzut extinderea suportului oferit de Ministerul Educației Naționale, de la an şcolar la an calendaristic.
„În acest an școlar, peste 12.500 de elevi din județul Botoșani primesc rechizite și ghiozdane noi. Acest lucru nu reprezintă foarte mult, dar este un sprijin pentru familiile care nu își permit să cumpere în fiecare an aceste lucruri. Cel mai important este să reducem rata abandonului școlar și să le oferim un tratament egal tuturor elevilor, indiferent de mediul din care provin”, a declarat Doina Federovici.
Peste 360.000 de preșcolari și elevi din clasele II–VIII beneficiază în anul școlar 2018-2019 de rechizite și ghiozdane. Acestea sunt distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene către unitățile de învățământ, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.
„Este bine că se continuă programul „Masa caldă în școli” și în județul Botoșani, astfel că 879 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Botoșani și 656 de la Liceul Plopenii Mari din Ungureni vor beneficia zilnic de mâncare gătită. Scopul acestui suport îl reprezintă în primul rând formarea deprinderii la copii a unei alimentații sănătoase. În același timp, se urmărește reducerea migrației elevilor din unităţile de învăţământ din mediul rural către unităţile de învăţământ din mediul urban”, a arătat președintele PSD Botoșani.
Bugetul alocat programului a crescut de la 30,7 milioane de lei la aproape 46,7 milioane de lei, ceea ce a permis majorarea valorii pachetului alimentar de la 7 lei, atât cât prevedeau normele anterioare, la 10 lei/zi/beneficiar.
Implementarea Programului-suport constituie una dintre măsurile de prevenire a părăsirii timpurii a şcolii în România, măsură prevăzută și în Programul de Guvernare al coaliției PSD+ALDE.
„Cu toate că mai sunt încă multe lucruri de îndreptat și de rezolvat în domeniul educației, acest an școlar a început sub auspiciile realizării celor mai importante investiții din ultimii ani în infrastructura de învățământ, a creșterilor de venituri pentru profesori și a majorărilor de burse pentru elevi. Majoritatea obiectivelor de investiții sunt în derulare”,a subliniat președintele PSD Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024