Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat, printr-un comunicat de presă, că începând cu anul școlar 2017-2018 elevii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.
În același timp, pe parcursul fiecărui ciclu de învățământ copiii cu dizabilități vor avea la dispoziție servicii educaţionale de sprijin, unitățile de învățământ fiind obligate să asigure dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap, mobilier special în sălile de curs, precum și manuale şcolare şi suporturi de cursuri în format accesibil pentru aceștia.
„Am făcut demersuri din legislatura trecută pentru asigurarea terapiilor de suport a copiilor cu tulburări de învățare și am reușit să rezolvăm această problemă. Din 2016, toți elevii din România, începând de la clasa pregătitoare și până la gimnaziu sunt testați anual în vederea depistării riscului de dezvoltare a perturbărilor de limbaj și exprimare. În cazul identificării unor probleme li se asigură suport psihopedagogic de specialitate. Acum în urma adoptării Ordonanței nr. 51/2017, limbajul mimico-gestual este recunoscut oficial ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu dizabilități auditive, iar tinerii cu deficienţe de auz vor beneficia de aparatură specifică și de un interpret mimico-gestual la susţinerea oricărui tip de testare sau examen. Așadar există toate condițiile pentru a crește rata de promovare a tinerilor cu astfel de deficiențe, care până acum era de sub 1%”, a declarat Tamara Ciofu.
În anul 2010, România a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin care se stabilește un cadru de elaborare a politicilor publice şi de modernizare a practicilor, instrumentelor şi modalităţilor de sprijin în comunitate, care să conducă la participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi în societate, la o viaţă demnă şi împlinită în comunitate. Cu toate acestea, până la adoptarea OUG 51/2017 o serie de probleme privind situația educaţiei copiilor și tinerilor cu dizabilităţi nu au fost rezolvate.
„Începând cu acest an școlar putem spune într-adevăr că România s-a angajat pe deplin și în mod real să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât niciun copil cu dizabilităţi să nu fie discriminat, marginalizat, exclus sau abuzat, iar alegerile şi aspiraţiile fiecăruia să fie respectate şi sprijinite. O dată cu introducerea utilizării echipamentelor asistive, elevii cu cerinţe educaționale speciale beneficiază gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare şi alte drepturi materiale, iar studenţii cu deficiențe beneficiază, la cerere, de reducerea cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la cantinele şi căminele studenţeşti”, a subliniat deputatul social-democrat.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024