Cu ocazia finalizării săptămânii naționale a voluntariatului care are loc în fiecare primăvară în cea de-a treia săptămână a lunii mai, deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat că actualul Guvern va implementa proceduri clare de recunoaștere a activităților de voluntariat pe baza cadrului național al calificărilor, se arată într-un comunicat de presă.
„Dacă în 2013, când Guvernul era condus de PSD s-au aprobat 8 niveluri de calificare care pot fi dobândite prin sistemul formal de educație și formare profesională, acum executivul coordonat de prim-ministru Sorin Grindeanu merge mai departe și include în cadrul național al calificărilor acțiunile realizate în programele de voluntariat. Prin această măsură se urmărește creșterea importanței voluntariatului în dezvoltarea parcursului profesional al tinerilor care urmează o formă de învățământ”, a declarat Răzvan Rotaru.
Parlamentarul social democrat a făcut referire și la faptul că în perioada următoare Executivul va coopta asociațiile de reprezentare a tinerilor în procesul de evaluare a programelor de studii, astfel încât să aibă și aceștia un cuvânt de spus în ceea ce privește creșterea calității sistemului de educație din țara noastră.
În primele patru luni de guvernare au fost adoptate o serie de măsuri și programe dedicate tinerilor și familiilor care au copii: programul „Prima Chirie” pentru cei care găsesc un loc de muncă la o distanță de peste 50 km de localitatea de domiciliu, programul „Start-up Nation-România”, creșterea indemnizației minime pentru concediul de creștere a copilului de la 1.062 lei/lună la 1.232 lei/lună, creșterea stimulentului de inserție de la 531 lei/lună la 650 lei/lună, demararea programului de construire a 1.500 locuințe pentru tineri, 408 fiind deja în diverse stadii de avizare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024