Deputatul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că în primele patru luni ale acestui an șomajul a scăzut continuu, ajungând la 470.887 de persoane la nivel național.
„Este un nou indicator economic obiectiv care demontează previziunile apocaliptice ale celor care au criticat majorările de salarii și măsurile de reducere a taxelor și impozitelor introduse de la începutul anului în guvernarea PSD-ALDE. Când am majorat salariul minim au fost mulți critici care spuneau că vor pleca firmele străine care mizau pe salariile mici din România și că va crește șomajul din țara noastră. Iată că datele economice contrazic aceste teorii simpliste care nu luau în calcul celelalte măsuri de relaxare fiscală din România”, a declarat Marius Budăi.
Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată că numărul de șomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 și apoi s-a menținut sub acest prag.
„În prezent, România este locul 2 în Uniunea Europeană privind cea mai mică povară fiscală, după Irlanda. Măsurile adoptate de Guvernul Grindeanu impulsionează investitorii să vină în țara noastră, nu însă pentru salarii mici, cum a fost până anul trecut, ci pentru un mediu de afaceri prietenos. Problema principală nu mai este șomajul, ci nivelul salariilor. Investițiile care se fac acum sunt în industrii cu valoare adăugată mare, IT, auto, energii regenerabile, care înseamnă implicit salarii mai mari”, a subliniat viceliderul grupului PSD din Camera Deputaților.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024